de Oana Strătulă (Partener)
Actuala procedură a insolvenței, reglementată de Legea nr. 85/2006 a devenit, de-a lungul timpului, un instrument utilizat uneori în mod abuziv, depotrivă de debitori cât și de creditori. Astfel, debitorii se pun la adăpost de creditori, sub umbrela generoasă conferită de actuala lege, știut fiind faptul că, odată cu deschiderea procedurii, niciun fel de dobânzi, penalități sau majorări nu se mai adauga la creanțele existente iar toate acțiunile pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale se suspenda de drept.
Pe de altă parte, la fel de adevarat este și faptul că, nu de puține ori, și creditorii se folosesc de procedura insolvenței pentru a pune presiune pe debitori, prin formularea unor cereri de deschidere a procedurii, deși neplata crențelor nu se datorează împrejurării că debitorii s-ar afla în insolvență.
La aceste neajunsuri se adaugă și faptul că, sub actuala reglementare, doar un numar mic de firme reușesc să se redreseze în cadrul procedurii de reorganizare și să reintre în mediul concurențial, ceea ce atrage, după sine, o serie de consecințe negative: creditori care nu-și mai văd niciodată creanțele acoperite, locuri de muncă desființate, business-uri potențial profitabile ajunse în faliment.
Prin urmare, o nouă lege a insolvenței se impune cu necesitate, iar așteptările pe care mediul de afaceri le are de la viitoarea reglementare, cuprinsă în Proiectul de lege privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, nu sunt puține.
Pe cine vizează noua lege
Potrivit noii legi, atât procedurile de prevenire a insolvenței (mandatul ad hoc și concordatul preventiv), cât și procedura de insolvență se aplică profesioniștilor, definiți de Codul Civil ca fiind toți cei care exploatează o întreprindere, precum și regiilor autonome. Prin exploatarea unei întreprinderi se înțelege exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu caracter lucrativ.
Procedurile reglementate de Noua Lege a Insolvenței nu se aplică profesioniștilor care exercită profesii liberale, celor cu privire la care se prevăd dispoziții speciale în ce privește regimul insolvenței lor și nici unităților de invățământ preuniversitar, universitar și entităților prevăzute de art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea stiințifică și dezvoltarea tehnologică.
O nouă valoare-prag pentru intrarea în insolvență
Conform proiectului noii legi, valoarea-prag, adica cuantumul minim al creanței pentru care poate fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvență este de 40.000 lei, atât pentru creditori, cât și pentru debitor, pentru creanțe de altă natură decât cele salariale, iar pentru salariați este de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat.
Ce sunt procedurile de prevenire a insolvenței
Procedurile de prevenire a insolvenței se aplică debitorilor în dificultate financiară, adică debitorilor care, deși execută sau sunt capabili să execute obligațiile exigibile, au un grad de lichiditate pe termen scurt redus și/sau un grad de îndatorare pe termen lung ridicat, ce poate afecta îndeplinirea obligațiilor contractuale prin resursele generate din activitatea operațională sau din resurse atrase prin activitatea financiară.
Mandatul ad-hoc este o procedură confidențiala, declanșată la cererea debitorului în dificultate financiară, prin care un mandatar ad-hoc, desemnat de instanță, negociază cu creditorii în scopul realizarii unei înțelegeri între unul sau mai mulți dintre aceștia și debitor, în vederea depășirii stării de dificultate în care se află.
Concordatul preventiv este un contract încheiat între debitorul în dificultate financiară, pe de o parte, și creditorii care dețin cel puțin două treimi din valoarea creanțelor acceptate și necontestate, pe de altă parte, prin care debitorul propune un plan de redresare și de realizare a creanțelor acestor creditori asupra sa, iar creditorii accepta să sprijine eforturile debitorului de depășire a dificultății în care se află.
Diferența dintre procedura generală de insolvență și procedura simplificată
Procedura generală reprezintă procedura prin care un debitor intră, după perioada de observație, succesiv, în procedura de reorganizare judiciară și în procedura falimentului sau, separat, numai în reorganizare judiciară ori doar în procedura falimentului. Procedura simplificată reprezintă procedura prin care debitorul intră direct în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenței, fie după o perioada de observație de maximum 20 de zile.
Pot intra în procedură simplificată numai anumite categorii de debitori, dintre care amintim: profesioniști persoane fizice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului, cu excepția celor care exercită profesii liberale; întreprinderi familiale; persoane juridice dizolvate; debitori care și-au declarat prin cererea introductivă intenția de intrare în faliment debitori care îndeplinesc una dintre următoarele condiții: nu dețin niciun bun în patrimoniul lor, actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite, administratorul nu poate fi găsit, sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerțului.
Punctele sensibile ale noii reglementări
În prezent, soarta Proiectului de lege privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență este incerta, în condițiile în care acesta a fost respins în Senat, în ședința din 25 februarie 2014. În orice caz, în măsura în care proiectul de lege ar fi adoptat de Camera Deputaților în actuală formă, acesta cuprinde o serie de dispoziții a căror aplicare ar putea genera serioase probleme în viitor. Astfel, spre exemplu, proiectul noii legi permite executarea silita a creanțelor născute după data deschiderii procedurii insolvenței, în cazul în care debitorul nu efectuează plata acestora în termen de 90 de zile de la scadență.
Or, posibilitatea conferită de noua lege de a executa silit creanțele curente poate da naștere la situații inechitabile, în care creditorii înscriși în tabel și ale căror creanțe sunt, prin ipoteza, anterioare deschiderii procedurii, își vor vedea acoperite aceste creanțe numai în măsura în care sunt satisfăcute creanțele curente, deși acestea sunt mai noi.
De asemenea, la fel ca și actuala reglementare, nici proiectul noii legi nu stabilește criterii obiective și care să poată fi supuse verificării, în ceea ce privește desemnarea de către judecatorul sindic a administratorului judiciar provizoriu sau a lichidatorului judiciar, ceea ce poate ridica semne de întrebare cu privire la transparența desemnării. Tot cu titlu de exemplu, menționăm că o altă prevedere din proiectul noii legi, care poate diminua șansele reorganizarii se referă la durata de un an a planului de reorganizare, care poate fi cu totul insuficientă pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor propuse prin plan.
În concluzie, deși este dincolo de orice îndoială că o nouă lege a insolvenței este necesară, rămâne de văzut în ce măsură aceasta va reuși să răspundă cerințelor tuturor celor implicați, și în special ale actorilor principali, respectiv debitorii și creditorii.
Articol publicat pe 11 martie 2013 în Business24.ro.