Oana Strătulă

Avocat Asociat

oana.stratula@stratula.com

Educație:

  • Universitatea din Iași, Facultatea de Drept (2002, Magna Cum Laudae)

Bio:

Oana este Partener în cadrul SM&A și membră a Baroului București. Ea coordonează domeniile de activitate vizând Fonduri UE, Drept Fiscal, Proprietate Intelectuală și Soluționarea Disputelor.

Detalii suplimentare

Oana s-a alăturat echipei SM&A ca Partener în anul 2013, moment din care a contribuit semnificativ la îmbogățirea și diversificarea portofoliului de Clienți și proiecte ale SM&A. De asemenea, Oana a contribuit la extinderea domeniilor de activitate tradiționale ale Societății, dezvoltând și conducând în prezent un domeniu de activitate nou creat, de nișă, respectiv domeniul dreptului Fondurilor Uniunii Europene, având o problematică extrem de diversă, cazurile de litigii care implică fonduri UE jucând un rol important în cadrul acestei problematici. Practica sa în acest domeniu cuprinde o gamă foarte bogată de situații, care implică beneficiari de fonduri de pe întreg teritoriul României, ai unor programe de finanțare și structurale variate, cu litigii care implică fonduri UE de peste 100 de milioane de Euro.

Oana și-a menținut, de asemenea, o implicare foarte puternică și directă în domeniul de practică fiscală, fiind totodată activă în practica de achiziții publice, în special datorită interdependenței sale cu unele aspecte legale ale finanțării cu fonduri UE. Ea este, de asemenea, principalul contact al Societății în ceea ce privește practica proprietății intelectuale, în cadrul căreia Oana are o vastă experiență.

Clienții Oanei sunt în principal din domenii precum  industria agricolă, imobiliare și construcții, industria alimentară, retail și energie.

Exemple de cazuri de soluționare a disputelor:

  • A reprezentat un important producător de carne din România într-o serie de litigii legate de scăderea ajutorului financiar nerambursabil la care Clientul avea dreptul, ca urmare a investiției realizate în standarde superioare de viață pentru animale.
  • A reprezentat un număr de Clienți din industria agricolă care utilizează sere din sticlă pentru legume organice într-o serie de litigii generate de rezilierea contractelor de finanțare a fondurilor UE în valoare totală de 18 milioane de Euro, ca urmare a presupuselor condiții artificiale create de acești Clienți.
  • A reprezentat o importantă companie românească de construcții în cadrul unui litigiu generat de reclasificarea Clientului ca entitate "interconectată" cu o altă entitate, având ca rezultat retragerea de către Autoritatea de Management competentă a ajutorului financiar nerambursabil.
Detalii suplimentare
  • A reprezentat un număr de peste cincizeci de beneficiari diferiți ai fondurilor UE din diverse programe structurale și financiare (FEADR/PNDR, POR, POSCCE, POSDRU) în peste două sute de cazuri care implicau presupuse încălcări ale contractelor de finanțare încheiate cu autoritățile de management (implicând criterii de eligibilitate și selecție, statutul beneficiarilor de IMM-uri, crearea condițiilor artificiale, avantaje nejustificate etc.).
  • A reprezentat o societate importantă din industria agricolă într-un litigiu generat de respingerea solicitării sale de finanțare de 2 milioane de Euro de către Autoritatea de Management competență din cadrul Ministerului Agriculturii, pentru o presupusă lipsă de îndeplinire a tuturor condițiilor de eligibilitate.
  • A reprezentat un număr de peste douăzeci de "micro-entități" în litigii generate de reclasificarea lor ca IMM-uri, ca urmare a interpretării eronate a autorităților de management a criteriilor juridice privind clasificarea acestor entități.
  • A reprezentat un dezvoltator imobiliar român important în cadrul unui litigiu legat de rezilierea nelegală a unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un proiect rezidențial important (implicând aproximativ patru mii de apartamente pentru locuitorii unui important oraș românesc) încheiat între Client în calitate de cumpărător și un Consiliul Local în calitate de vânzător, vizând inclusiv o serie de creanțe patrimoniale și financiare interdependente atât ale vânzătorului, cât și ale cumpărătorului.
  • A reprezentat un distribuitor regional de vopsele și lacuri în cadrul unui litigiu împotriva Consiliului Concurenței din România pentru anularea unei amenzi impuse Clientului ca urmare a încheierii unei presupuse înțelegeri verticale anticoncurențiale între Client și producătorul de vopsele și lacuri, vizând prețurile de revânzare.
  • A reprezentat unul dintre cei mai mari actori locali de pe piața bunurilor de larg consum într-un litigiu care implică o interdicție de a produce, comercializa, transporta și a face publicitate unui brand de băutură energizantă, din cauza unei presupuse încălcări a altei mărci similare.
  • A reprezentat o companie importantă de stat într-un litigiu referitor la anularea unui certificat de invenție referitor la o instalație esențială pentru prelucrarea minereului de uraniu și pentru purificarea concentratelor de uraniu.

Exemple de cazuri de asistență de consultanță:

  • A asistat o editură de prestigiu din spectrul economic, într-o înțelegere extrajudiciară cu privire la anumite acuzații de plagiat legate de un titlu publicat și distribuit de către Client.
  • A asistat un investitor privat în privința achizițiilor de terenuri și pentru obținerea autorizațiilor în scopul dezvoltării unui parc de panouri fotovoltaice.
  • A asistat diferiți solicitanți de fonduri UE în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, din perspectiva îndeplinirii condițiilor legale pentru obținerea unor astfel de fonduri nerambursabile.
  • A asistat un importator exclusiv de software industrial și hardware în România, în ceea ce privește optimizarea legală a tranzacțiilor sale comerciale cu clienții.

Distincţii:

  • Avocatul de drept Bancar și Financiar al anului în România în 2015, de către Wealth & Finance International.

Afilieri și Apartenente Profesionale:

  • Baroul București (din 2000 și până în prezent)
  • East Legal Team E.E.I.G. (din 2008 și până în prezent)
  • Global Business Lawyers (GBL) Alliance (din 2017 și până în prezent)
  • Camera de Comerț Romano-Americană (din 2014 și până în prezent)
  • Camera de Comerț România - Olanda (din 2014 și până în prezent)

Articole: