Chambers Global 2013 – litigii și arbitraj

Pe 14 martie 2013, Chambers and Partners a publicat clasamentul celor mai bune firme de avocatură, la nivel global (Ghidul Chambers Global). Strătulă Mocanu și Asociații a fost inclusă în topul celor mai bune firme de avocatură din domeniul litigiilor și arbitrajului, acesta fiind al treilea an consecutiv în care suntem recomandați de renumitul director juridic pentru această specialitate.

În plus, partenerii noști au fost nominalizați în secțiunea dedicată avocaților specializaţi în soluţionare litigiilor. Sorin Strătulă este recomandat ca unul dintre cei mai bine pregătiţi avocaţi de litigii, sursele citate atrăgând atenţia asupra abordării sale detaliate: „Este un profesionist şi ştiu că pot să mă bazez pe el chiar şi în cele mai dificile cazuri”. Cosmin Mocanu este recomandat de clienţi ca „unul dintre cei mai bine pregătiţi avocaţi pe care i-am întâlnit”,  precum şi pentru stilul perspicace, fiind „mereu cu un pas înainte”.

Având în vedere că includerea unei firme în aceste clasamente are loc exclusiv pe baza evaluării din partea clienților și a cercetării independente a pieței de avocatură din România, precum și pe opinia concurenților, includerea noastră printre cele mai bune firme de avocatură din țară reprezintă o confirmare a nivelului ridicat de satisfacție pe care clienții noștri îl au cu privire la serviciile juridice pe care le primesc, precum și rezultatul implicării permanente și a atenției constante acordată de avocații noştri parteneri calității serviciilor oferite.