Chambers Europe 2014 – litigii și arbitraj, fuziuni și achiziții

Pe 28 aprilie, Chambers Europe a publicat clasamentul anual al celor mai bune firme de avocatură din Europa. Strătulă Mocanu şi Asociaţii a fost inclusă în topul profesioniştilor din domeniul juridic în două categorii, în funcţie de specialitate:  litigii şi arbitraj, precum şi drept drept comercial – fuziuni şi achiziţii.

Pentru domeniul de practică de soluționare a litigiilor, directorul juridic subliniază faptul că firma noastră este renumită pentru expertiza în domeniul arbitrajului și litigiilor comerciale, administrative, fiscale și penale. Sectoarele active în care am oferit asistență juridică includ industria divertismentului și mass media, cea farmaceutică și cea a tutunului. Clienții care au corespondat cu cercetătorii directorului juridic ne-au recomandat pentru că „oferim soluții solide” și pentru că suntem „foarte bine pregătiți, diligenți și gata oricând să răspundă solicitărilor”.

De asemenea, în secțiunea dedicată, doi dintre partenerii noștri sunt recunoscuți ca avocați de top în domeniul litigiilor. Sorin Strătulă și-a consolidat aprecierea ca unul dintre cei mai buni „avocați analitici și meticuloși” care identifică cu ușurință „punctele tari și punctele slabe ale cazului” și le utilizează pentru realizarea „celor mai bune soluții practice” pentru clienți. Cosmin Mocanu a câștigat reputația unui profesionist apropiat clienților, care „reușește întotdeauna să se ocupe cu ușurință și competență chiar și de problemele cele mai presante și neprevăzute”.

În domeniul de practică drept comercial – fuziuni şi achiziţii, Sorin Strătulă este menționat ca unul dintre cei mai buni avocați români pentru experiența sa în drept societar și comercial în industria piețelor imobiliare și a proprietății intelectuale. Din nou, punctele tari menționate anterior sunt apreciate de respondenți, Chambers Europe citând: „Sorin Strătulă este incredibil de receptiv, întotdeauna găsește soluții și este extrem de precis în sfaturile pe care le dă”.

Despre Chambers Europe:
Clasamentele sunt rezultatul unor cercetări obiective și independente iar includerea în lista lor de recomandări  este rezultatul exclusiv al acestei cercetări bazate pe interviuri cu clienți, avocați și concurenți. Trebuie menționat faptul că în clasamentul Chambers Europe apariția nu este condiționată de taxe, fiind, de aceea, unul dintre cele mai de încredere directoare juridice din lume.